Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bistriţa-Năsăud: 3.000 de persoane la ”Maratonul resuscitării”. Lecții de prim-ajutor

0 1.037

Aproximativ 3.000 de persoane au trecut pragul atelierelor de pregătire din cadrul „Maratonului resuscitării” organizat pe toată durata zilei de duminică la Bistriţa, la sala polivalentă din cartierul Unirea, cu sprijinul instructorilor veniţi de la mai multe unităţi UPU-SMURD din ţară.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a anunţat pe pagina sa de socializare că ar fi vorba de un record de prezenţă, municipiul fiind a cincea localitate din ţară în care se organizează acest tip de eveniment.

„2.956 – cifra zilei! Un nou record naţional „Maratonul resuscitării”! Bistriţa a fost din nou la înălţime”, a scris Lazany pe Facebook.

Aproximativ 100 de instructori din cadrul a 14 unităţi UPU-SMURD din ţară au fost prezenţi duminică, la Bistriţa, la acest eveniment gândit să educe cât mai mulţi oameni în privinţa tehnicilor de prim-ajutor.

Persoanele participante au aflat cum să acţioneze într-o situaţie de urgenţă, cum pot imobiliza un picior sau o mână traumatizate, au exersat pe manechine tehnici de intervenţie în cazul unui stop cardiorespirator sau înec şi le-au fost prezentate manevrele de resuscitare pentru cele trei categorii de victime – adult, copil şi sugar.

„Maratonul resuscitării” a fost organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, UPU-SMURD Bistriţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia pentru SMURD.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More