Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bistrița: Scandal în trafic între doi șoferi. Unul atacat cu cuțitul, altul rănit cu pistolul

0 176

Doi bărbați, care aveau de reglat o datorie mai veche, au provocat un adevărat scandal joi seara, pe o stradă din Bistrița. S-a ajuns la bătaie, iar unul dintre ei a scos cuțitul, în timp ce celălalt și-a rănit oponentul cu un pistol cu aer.

”Aseară, în jurul orei 18.15, un bărbat de 38 de ani a reclamat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița, a fost acroșat de un alt autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, pe care îl cunoaște și care l-a agresat”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conform oamenilor legii, cei doi au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Bistrița pentru declarații, iar din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că  între cei doi a izbucnit un conflict, aceștia agresându-se reciproc, din cauza unei sume de bani datorată. Bărbatul de 35 de ani l-ar fi atacat pe celălalt cu un cuțit, iar acesta din urmă l-ar fi rănit cu un pistol de tip Airsoft.

La sediul Poliției, cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul celui de 38 de ani și de 0,61mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezenți Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More