Bistrița: Și-a pus capăt zilelor în pensiunea în care era cazat
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Sîngeorz-Băi a fost găsit decedat marți, în jurul prânzului, de angajații unei pensiuni de lângă Bistrița.
Deocamdată nu se cunoscu motivele care l-au împins pe bărbat la acest gest extrem, însă se știe faptul că acesta a fost găsit spânzurat în camera unde era cazat. Nu se cunoaște nici de ce se afla bărbatul la acea pensiune și ce făcea atât de departe de casă.
Angajații pensiunii l-au găsit fără suflare în cameră și au sunat imediat la 112. La fața locului au sosit în scurt timp echipaje de poliție și ambulanță, însă medicii n-au mai avut ce face pentru a-i salva viața, fiind nevoiți să constate decesul bărbatului de 45 de ani.
Potrivit medicilor, decesul bărbatului survenise cu mai mult timp în urmă, însă a fost găsit abia marți la prânz.
„A fost identificat cadavrul unui bărbat de 45 de ani din Sîngeorz-Băi. Trupul bărbatului a fost transportat la secția prosectură a Spitalului Județean, în cauză efectuându-se cercetări pentru ucidere din culpă”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan.
Potrivit unor surse, bărbatul ar fi ales să-și pună capăt vieții din cauza unei dezamăgiri în dragoste. Soția acestuia ar fi ales să se despartă de el și să-și continue viața, iar acest fapt l-a determinat pe bărbat să se sinucidă.