Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bistrița, sub cod galben de vânt, ploi și ninsori. Jumătate din țară va fi afectată

0 43

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod Galben de ploi, ninsori și vânt puternic, valabilă în 29 de județe, inclusiv municipiul București, marți și miercuri.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 mai, ora 9,00 — 4 mai, ora 21,00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi ploi pe arii extinse, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantități de apă de peste 20 — 30 litri/mp și izolat peste 50 litri/mp. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în special în Carpații Meridionali, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare.

În zonele atenționate, vântul va avea temporar intensificări cu viteze de 55 — 65 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 70 km/h.

În sudul, sud-estul și centrul țării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an.

Județele aflate luni sub Cod Galben sunt Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași, Constanța, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Harghita, Mureș, Covasna, Sibiu, Brașov, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Argeș.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More