Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bistrițeni prinși la furat prin Cluj-Napoca. S-au dat singuri de gol

0 408

Trei tineri cu vârstele între 17 și 24 de ani au fost prinși la furat în urma unui control de rutină al polițiștilor. S-au dat singuri de gol când, șa apropierea patrulei, au încercat să se ascundă după o mașină.

Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe strada Herculane, din municipiul Cluj-Napoca, la data de 10.05.2018, în jurul orei 03.00, au depistat trei tineri care, la apropierea patrulei, au încercat să se ascundă după nişte autoturisme.

Poliţiştii i-au legitimat pe cei trei, iar ulterior, la controlul corporal, s-a găsit asupra lor mai multe bunuri şi suma de 110 lei. În urma efectuarii unor verificari în zonă, s-a constatat ca sub autoturismul după care era ascuns unul dintre ei se afla un detector de radar, iar la aproximativ un metru de acesta o surubelniţă. Fiind întrebati cu privire la provenienţa obiectelor şi valorilor găsite asupra lor şi cu privire la cele găsite sub masină, aceştia au răspuns că au deschis o mașină, autoturism care a fost identificat în apropiere.

Cei trei, cu vârste cuprinse între 17 şi 24 ani, din judeţul Bistriţa –Năsăud,  au fost conduşi la sediul Secţiei 3 Poliţie în vederea continuarii cercetarilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.