Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Bugetul Dejului a fost aprobat. Care sunt principalele proiecte de investiții

0 555

Consiliul Local Dej a aprobat în ședința de săptămâna trecută bugetul de venituri și cheltuieli propus de primarul Costan Morar pentru anul 2020.

𝐀𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮 înseamnă 𝐠𝐞𝐬𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐮 𝐫𝐢𝐠𝐮𝐫𝐨𝐳𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 și 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 a tuturor sectoarelor atât a celui de funcționare cât și a celui de investiții. Bugetul pe care l-am propus este un buget care asigură echilibrul între susținerea costurilor pentru administrarea curentă a orașului și dezvoltarea acestuia prin derularea celor 𝟑𝟑 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 pentru Dej care înseamnă atragerea în municipiul nostru a 𝟏𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨, fonduri nerambursabile europene și guvernamentale”, a declarat primarul Costan Morar.
—————————-
Astfel, pentru anul 2020 veniturile incluse în bugetul municipiului sunt următoarele:
– 𝐬𝐮𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝟔𝟏,𝟎𝟕𝟗 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 lei cât se estimează a se încasa din 𝐭𝐚𝐱𝐞𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐢𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐃𝐞𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢.
⭕️Aceste venituri sunt utilizate pentru întreținerea orașului inclusiv a unităților de învățământ care se află în administrarea primăriei, acoperirea cheltuielilor de funcționarea a instituțiilor publice locale (întreținere, materiale necesare funcționării etc.) și investiții necesare dar care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru finanțări nerambursabile.
– 𝐬𝐮𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝟏𝟕𝟎,𝟎𝟗𝟕 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 lei 𝐟𝐨𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐧𝐞𝐫𝐚𝐦𝐛𝐮𝐫𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐭𝐫𝐚𝐬𝐞 de Primăria Dej
⭕️Aceste fondurile nerambursabile sunt cele utilizate pentru dezvoltarea municipiului pe direcțiile – mobilitate urbană sustenabilă (transport public ecologic, nepoluant) educație, eficiență energetică, creșterea calității spațiului public, dezvoltarea zonelor verzi, transformare digitală, și anume:

👉1. Modernizarea coridorului integrat de mobilitate urbană reprezentat de str. 1 Mai (tronson 1 Mai 182 intersecție str. I.P. Reteganu, -Pod Someș- str. Libertății, -str. Bistriței până la limita administrative teritorială a municipiului Dej, inclusiv acces către Autobaza Transurb Dej și modernizare Autobază Transurb SA

👉2. Modernizare infrastructură străzi pentru accesul între zona centrală și Ocna Dej -Străzile: Mihai Viteazu, Minerilor, Albăstrelelor, Țibleșului, Eroilor, Pinticului

👉3.Amenajarea zonei pietonale centrale în vederea reducerii emisiilor de carbon în zona centrală a municipiului Dej

👉4. Modernizarea coridorului integrat de mobilitate urbana reprezentat de str. Unirii, str. Dobrogeanu Gherea, str. Ecaterina Teodoroiu, str. Avram Iancu, Str. George Cosbuc, str. Regina Maria, str. Mircea cel Bătrân, str. Mărășești (intre Mircea cel Batran si Gh.Sincai), str. Gheorghe Sincai, Str. 1 Mai (intre Str. George Cosbuc si Str. I.P.Reteganul), str. Crângului.

👉5. Dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ În municipiul Dej- punte pietonală și modernizare coridor infrastructură integrată în Ocna Dej.

👉6. Îmbunătățirea transportului public și nemotorizat în municipiul Dej

👉7. Extindere rețele de apă și canalizare (proiect derulat împreună cu Compania de Apă Someș-Tisa).

👉8. Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public al Municipiului Dej.

👉9. Reabilitarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Junior, municipiul Dej, strada Înfrățirii nr. 30

👉10. Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Lumea Piticilor, municipiul Dej, strada Aurora, nr.3

👉11. Reabilitarea și dotarea creșei din Municipiul Dej, strada Regina Maria, nr.19

👉12. Creșterea eficienței energetice a clădirii publice cu destinație școală, situate în strada Aurora, nr.5, corp B Școala Gimnazială Avram Iancu

👉13. Creșterea eficienței energetice a clădirii publice cu destinație școală, situate în strada Mixandrelor, nr. 2A, Dej, județul Cluj

👉14. Creșterea eficienței energetice a clădirii publice Școala Gimnazială Mihai Eminescu Dej, strada Avram Iancu, nr. 2-4

👉15. Construirea unei clădiri cu destinația școală clasele V-VIII pentru Școala gimnazială nr.1 Dej

👉16. Reabilitarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale nr. 1, Dej

👉17. Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic „Someș” Dej, Municipiul Dej, județul Cluj

👉18. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale a Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși, Dej, în vederea creșterii gradului de participare la învățământul profesional și tehnic

👉19. Reabilitarea și dotarea noii locații a ambulatoriului spitalului municipal Dej.

👉20. Îmbunătățirea accesului populației din județul Cluj la servicii medicale de AMBULATORIU

👉21. Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate neutilizate din str. Fragilor nr.8, municipiul Dej-𝐁𝐚𝐥𝐭𝐚

👉22. Creșterea calității vieții populației municipiului Dej prin construirea și dotarea centrului cultural – recreativ și îmbunătățirea spațiilor publice urbane din cartierul Dealul Florilor -𝐏𝐚𝐫𝐜𝐮𝐥𝐞𝐭 𝐬𝐭𝐫. 𝐄𝐜𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫𝐨𝐢𝐮

👉23. Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate neutilizate din 𝐏𝐚𝐝𝐮𝐫𝐞𝐚 𝐁𝐮𝐧𝐠𝐚𝐫, Municipiul Dej

👉24. Creșterea calității vieții în municipiul Dej prin construirea și dotarea centrului social, recreativ și îmbunătățirea spațiilor publice urbane din zona acestuia- TOROC

👉25. Decontaminare sit istoric 𝐂𝐄𝐒𝐎𝐌

👉26. Reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural din strada Dealul Viilor, nr.14, din Municipiul Dej, județul Cluj

👉27. Construire sala de sport școlară în cadrul Școlii Gimnaziale Avram Iancu, Corp B, strada Aurora, nr. 5, municipiul Dej, județul Cluj

👉28. Soluții informatice integrate pentru simplificarea procedurilor administrative si reducerea birocrației la nivelul Municipiului DEJ”

👉29. Construire baza sportivă tip 1 strada Câmpului nr. 3, municipiul Dej- 𝐎𝐛𝐨𝐫.

👉30. Construire bloc ANL strada Fericirii (cartier Dealul Florilor).

👉31. Sală de educație fizică școlară în Municipiul Dej, jud. Cluj, str. Nicolae Iorga nr. 5”- proiect finalizat, obiectiv predat spre administrare

👉32. Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Arlechino, municipiul Dej proiect finalizat – obiectiv predat spre administrare

👉33. Bazin didactic de înot în Municipiul Dej, jud. Cluj, str. Nicolae Titulescu nr. 16/D – proiect finalizat, obiectiv predat spre administrare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More