Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bugetul local al Dejului a fost votat, după discuții aprinse

0 31

Prima ședință a Consiliului Local Dej din acest an a fost una încinsă, cu lungi discuții pe multitudinea de proiecte de pe ordinea de zi, cele mai aprinse discuții fiind dedicate dezbaterii proiectului de hotărâre privind bugetul local al municipiului Dej pe anul 2016.

Primarul Costan, inițiatorul proiectului de hotărâre, a făcut în fața consilierilor locali o amplă prezentare pe capitole a bugetului de venituri și cheltuieli, după care au urmat discuțiile. Consilierul PNL Marius Butuza a anunțat din start faptul că nu este de acord cu prevederile din proiectul de buget, semnalând alte probleme care nu au fost rezolvate de către municipalitate, sau au fost total ignorate.

Discuțiile au continuat cu diverse amendamente propuse de ceilalți consilieri, majoritatea din opoziție, pentru ca după o oră de dezbateri să se solicite o pauză de consultări, până când noile amendamente vor fi adăugate la proiectul de buget.

Până la urmă, după altă perioadă prelungită de parlamentări, cei 17 consilieri locali prezenți la ședință au trecut la vot, proiectul fiind adoptat cu 12 voturi pentru, unul împotivă și 4 abțineri.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.