Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bugetul local al Dejului n-a trecut prin votul consilierilor. Ce planuri de mărețe investiții sunt cuprinse în proiectul de buget al Dejului pentru 2015 – FOTO/VIDEO

0 314

someseanul-sedinta consiliul local dej februarie 2015

Consilierii locali dejeni s-au întrunit azi în ședința ordinară convocată pentru luna februarie a acestui an, ședință în care a fost pus în discuție, printre altele, și proiectul de buget pentru anul 2015.

Timp de mai bine de o oră, primarul Costan Morar le-a prezentat consilierilor locali viziunea sa vizând investițiile din acest an, ce vrea să facă în privința investițiilor deja începute, dar și cum vor fi cheltuiți banii de la bugetul local.

Prezentarea edilului șef al Dejului a început cu detalierea bugetului de venituri. Conform acestuia pentru 2015 Dejul va avea parte de cele mai mari venituri din ultimii 20-25 de ani ”chiar de la Revoluție încoace”, a spus Costan Morar. Astfel, dacă în 2014 municipiul a avut venituri total de 64 de milioane de lei, anul acesta totalul veniturilor depășește 108 milioane de lei, din care aproape 45 de milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

După prezentarea surselor de venituri pe fiecare capitol în parte, a urmat prezentarea cheltuielilor prevăzute în bugetul propus pe acest an, adică tocmai cum și pe ce se duc banii dejenilor de la bugetul local.

Pe lângă explicațiile referitoare la cheltuielile cu autorități și servicii publice, cheltuieli de personal, sănătate, învățământ, ordine publică sau dobânzi, cultură, religie, asistență socială, servicii de dezvoltare publică  s-a prezentat și planul de investiții pentru acest an, atât pentru continuarea lucrărilor începute, cât și pentru lucrări noi

Printre investițiile amintite de Costan Morar se numără:

– investiții în finalizarea sau începerea unor lucrări de reabilitare și modernizare la instituțiile de învățământ din oraș;

– investiții în dezvoltarea Spitalului Municipal Dej, unde sunt prevăzute dotări cu aparat radiologie, lift pentru bolnavi sau ventilator pentru nou-născuți. În acest caz la spitalul dejean se vor face în acest an investiții de 967.000 lei, din care 700.000 lei vor fi suportați de la bugetul local, iar restul de 267.000 lei din venituri proprii ale unității spitalicești;

– Amenajare teren sport Ocna Dej (100.000 lei);

Extindere zona agrement Toroc (250.000 lei), unde urmează să fie finalizate cele 5 camere de cazare, să se extindă bazinul de apă dulce existent și să fie construite alte bazine atât cu apă dulce, cât și apă sărată, dar și tobogane;

– Centru de Informare și Promovare Turistică în Dej (630.000 lei)

Librărie și Cinematograf 3D (215.000 lei), care urmează a fi realizate în fosta clădire a Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” de pe strada 1 Mai;

– Bază sportivă Obor (225.000 lei)

– Aparate de fitness și mobilier (jocuri pentru copii) în parcuri (100.000 lei)

– Proiectare reabilitare fosta Policlinică Militară, unde urmează să fie mutată Biblioteca Municipală;

– Instalarea aparatelor de taxare pentru parcări (în luna martie, după cum se preconizează)

– Extindere și modernizare Centrul Cultural ARTA, unde urmează să se extindă scena, să fie amenajate vestiare și grupuri sanitare pentru artiști, dar și o clădire nouă cu etaj în spatele fostului cinematograf.

– Cămine culturale Viile Dejului și Valea Codorului

– Amenajare parc pentru skateboard și role.

Degeaba s-a chinuit primarul să le arate consilierilor, ca la școală cu indicatorul pe tablă, ce are de gând să realizeze, că majoritatea aleșilor locali au zis ”pas”, motivând că nu pot vota acest proiect inițiat de Costan Morar pentru simplul motiv că investițiile trecute în proiect nu au venit însoțite și de note de fundamentare.

Pentru că, așa cum prevede legea, ”Cheltuielile de investiţii prevăzute (…) se detaliază în anexă distinctă de către ordonatorul principal de credite, pe bază de note de fundamentare, care vor cuprinde elemente referitoare la necesitatea, oportunitatea şi alţi indicatori  caracteristici unor asemenea investiţii, şi se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, o dată cu bugetul local.” Ceea ce la Dej nu s-a întâmplat.

Mai multe decât atât, consilierii locali reprezentând opoziția s-au arătat, încă o dată, nemulțumiți de faptul că cel mai important proiect al Dejului nu a fost discutat și dezbătut anterior pe comisii din timp. Aceștia au acuzat că s-au trezit, încă o dată, cu un proiect de hotărâre în față, care cuprinde multe lucruri pe care nu le știau dinainte, astfel că nu se pot pronunța asupra lui decât în momentul în care vor avea parte de o prezentare detaliată, însoțită bineînțeles și de note de fundamentare.

Dintre cei 16 consilieri prezenți la ședință, cei din PSD, PC și PP-DD au votat pentru proiectul de buget propus de primar, iar cei din PNL și UDMR s-au abținut, astfel că proiectul nu a trecut, fiind vorba despre 6 voturi pentru și 10 abțineri. Nici proiectul de hotărâre privind contul de execuție al bugetului local pe 2014 n-a trecut.

Potrivit primarului, în zilele următoare se va stabili o dată pentru convocarea unei noi ședințe în care va fi pus din nou în discuție bugetul local pentru 2015.

 


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More