Bunuri de 4.000 de euro, furate din locuința unei femei din Prundu Bârgăului
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Conform IPJ, în fapt, la data de 7 noiembrie 2024, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că din locuință i-au fost sustrase mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 4.000 de euro.
În urma investigațiilor efectuate și probelor administrate în cauză, polițiștii au fost identificat doi tineri de 27 și 21 de ani, ambii din Prundu Bârgăului, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, o mare parte din bunurile sustrase au fost găsite de polițiști și restituite păgubitei.
În prezent, cei doi se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu-Bârgăului, în vederea documentării faptei sub toate aspectele.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.