Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cadavru neidentificat, găsit în Someșul Mic în cartierul clujean Grigorescu

0 65

Cadavrul unui bărbat, aflat în stare avansată de putrefacție, a fost descoperit în această  dimineață în râul Someșul Mic, pe raza cartierului clujean Grigorescu.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, cadavrul bărbatului a fost descoperit în zona podului de peste Someșul Mic din Grigorescu (lângă magazinul Cora).

Ajunși la fața locului, pompierii au procedat la scoaterea cadavrului, aflat într-o stare avansată de descompunere, din apă, în timp ce polițiștii clujeni au început o anchetă în acest caz pentru a afla identitatea persoanei decedate.

„Cadavrul a fost scos din apă. Este vorba despre un bărbat. Nu a fost găsit asupra lui documente care să conducă la identitatea acestuia. Trupul lui va fi transportat la IML în vederea efectuării necropsiei. Se continuă cercetările pentru a se stabili identitatea lui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Carmen Jucan.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More