Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

Campania de donare de sânge la Dej, un real succes. Săptămâna viitoare campania ajunge la Gherla

0 34

Zeci de dejeni s-au adunat în această dimineață la Policlinica Dej pentru a dona sânge, în cadrul unei campanii desfășurată de Spitalul Municipal Dej în colaborare cu Centrul de Transfuzii Cluj-Napoca.

Procesul de donare a început la ora 9 dimineață, după ce, în prealabil, donatorii și-au luat număr de ordine la Fișierul de la parterul Policlinicii.

Până la ora 11 donaseră sânge deja 50 de persoane, pentru ca la finalul campaniei, din cei 80 de dejeni care s-au prezentat, să reușească să doneze 67. Restul au fost respinși din cauză că nu îndeplineau condițiile pentru a putea dona sânge.

Chiar și așa, campania a fost un real succes, aceasta dovedind încă o dată că dejenii nu dau înapoi când vine vorba de a-și ajuta semenii, chiar dacă această campanie nu a avut o țintă precisă sau un anume beneficiar.

Pentru că au participat la această campanie, donatorii beneficiază de un set gratuit de analize a sângelui, de 7 tichete de masă, dar și de o zi liberă de la serviciu și reducere cu 50% a abonamentului pentru transportul în comun.

Iar pentru că toate spitalele din țară au nevoie mereu de sânge, o campanie similară va fi organizată săptămâna viitoare și la Gherla, tot miercuri, în 14 octombrie.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More