Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Campanie de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la păstrarea curățeniei în municipiul Dej

1 333

Primăria Municipiului Dej demarează astăzi, 29 mai, o campanie de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la păstrarea curățeniei în municipiul Dej și la respectarea regulilor de bună conduită în zonele publice (parcuri, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, etc.). Această campanie se va derula pe parcursul lunilor iunie-iulie sub sloganul ”Depinde de fiecare dintre noi să ne păstrăm orașul curat!”

În cadrul primei etape a acestei campanii, cetățenii municipiului Dej vor fi informați cu privire la importanța respectării normelor de conduită în zonele publice, zone de agrement și păstrarea curățeniei în oraș precum și cu privire la sancțiunile pe care le riscă dacă le încalcă. Informarea se va face prin intermediul rețelelor de socializare, mass-media, și prin acțiuni de distribuire de flyere și publicare de afișe cu mesajul campaniei.

În a doua etapă a campaniei vor fi realizate și panouri de informare cu privire la regulile  de conduită în zonele publice și sancțiunile pe care cetățenii le riscă dacă le încalcă. Aceste panouri vor fi amplasate la locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, parcuri, etc.

În a treia etapă a campaniei Poliția Locală Dej va realiza acțiuni punctuale de verificare a respectării regulilor de bună conduită în zonele publice și păstrarea curățeniei în oraș. Acțiunile Poliției Locale Dej vizează identificarea și sancționarea celor încalcă aceste reguli cu amendă de la 100 la 500 lei. Conform prevederilor HCL 57/30.03.2018: „Este interzisă aruncarea în altă parte decât în locurile special destinate (containere, coșuri de gunoi), a hârtiilor, a cojilor de semințe  și fructe, a altor resturi, a ambalajelor care au ca rezultat murdărirea străzilor, parcurilor, piețelor, a altor locuri sau clădiri publice, ori a mijloacelor de transport în comun”.

”Curățenia orașului este o prioritate pentru mine ca primar. Pe linie administrativă am făcut și fac tot ceea ce depinde de mine pentru ca serviciul din cadrul aparatului administrativ  care are atribuții și responsabilitatea  privind menținerea curățeniei pe domeniul public să asigure curățenia orașului  la nivelul dorit de noi toți, lucru pe care l-am putut face doar după  preluarea de către Primăria Dej în urmă cu un an a măturatului stradal, ca urmare a nemulțumirii față de modul în care compania de salubritate desfășura această activitate. Sigur că voi continua în direcția îmbunătățirii activității acestui serviciu, pentru că întotdeauna  este loc pentru mai bine,  dar pentru ca acțiunile administrație să aibă rezultatele pe care vrem să le vedem cu toții cred că este de datoria fiecăruia dintre noi să menținem curățenia în oraș, zi de zi, pentru ca orașul să fie așa cum ni-l dorim”, transmite primarul Costan Morar.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. ICA spune

    HCL este de 1,5 ani, dar informarea si constientizarea abia acum se face? Bravo, halal administratie!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More