Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Campanie de testare mamografică pentru femeile din mai multe sate bistrițene

0 618

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă̆” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a lansat proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân – etapa II, COD SMIS 136480.

Proiectul în valoare de 38.255.781,03 lei este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 se derulează pe o perioadă de 42 luni cu începere din luna 28 iulie 2020 şi până la 31.12.2023, iar obiectivul său general vizează creşterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate şi de servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce pentru cancerul de sân.

Acesta este primul proiect de screening populaţional organizat al cărui obiectiv este acela de a creşte capacitatea instituţională a unei reţele de screening pentru cancerul de sân la nivel regional şi se adresează unui grup ţintă constituit din 40.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani, cu domiciliul în regiunile de dezvoltare Nord-Vest şi Vest. În regiunea Nord Vest, respectiv judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, vor fi testate un număr de 27.000 de femei cuprinse în grupul ţintă.

În perioada 16.08.2022 – 19.08.2022, în Judeţul Bistriţa-Năsăud, localităţile Prundu Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Josenii Bârgăului, Tiha Bârgăului, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, cu sprijinul autorităţilor locale şi al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, va derula o campanie de testare mamografică în rândul tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 ani care au domiciliul în una dintre comunele menţionate anterior precum şi în satele componente ale acestora.

Unitatea mobilă de mamografie va fi amplasată în localitatea Prundu Bârgăului, la Dispensarul medical (Policlinică) şi aceasta va funcţiona în intervalul orar 08.00 – 16.00.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More