Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Campanie împotriva delincvenței desfășurată de polițiști la Bistrița

0 66

campanie politisti scoala elevi bistrita

Şcoala Generală nr. 1 din Bistriţa a fost pe parcursul lunii ianuarie în atenţia poliţiştilor deoarece în cadrul acestei instituţii se derulează campania naţională de prevenire „Copilărie fără delincvenţă” .

Astfel, în data de 19 ianuarie, poliţiştii de prevenire a criminalităţii, alături de reprezentanţi ai DGASPC Bistriţa-Năsăud au realizat o sesiune de informare, adresată elevilor din clasele a VI-a şi a VII-a, aceştia având ocazia de a cunoaşte prevederile legale care fac referire la infractorii-minori, consecinţele comiterii de infracţiuni, precum şi cauzele şi formele de manifestare a delincvenţei juvenile.

Cu acest prilej au fost dezbătute cazuri concrete în care au fost implicaţi minori, autori ai unor fapte de natură penală, iar poliţiştii au transmis recomandări preventive, pentru ca elevii să nu ajungă în astfel de situaţii.

campanie politisti scoala elevi

Recomandările poliţiştilor bistriţeni au vizat, în special, furturile, tâlhăriile şi manifestările de violenţă şcolară, întrucât statisticile au evidenţiat predispoziţia minorilor spre comiterea acestui gen de infracţiuni.

Activităţile de informare vor continua pe parcursul lunii ianuarie, fiind completate şi de alte tipuri de manifestări antidelincvenţă- concursuri, expoziţii pe teme preventive etc.

Proiectul naţional vizează creşterea gradului de informare a minorilor sub 14 ani, a părinţilor şi a cadrelor didactice, cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile, şi se desfăşoară pe plan local în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, precum şi cu alte instituţii şi ONG- uri din judeţ.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.