Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Când sunt deschise Kaufland, LIDL, Auchan și Penny de sărbători

0 2.682

Programul Kaufland, Auchan, LIDL și Penny de Paște 2023 a fost anunțat de marile magazine, iar supermarketurile și hipermarketurile și-au adaptat intervalul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale.

Paștele Ortodox va fi sărbătorit în 2023 pe 16 aprilie. În România, sunt libere în mod legal prima și a doua zi de Paște, iar începând cu 2018 este liberă și Vinerea Mare.

Programul Kaufland, Auchan, Lidl și Penny de Paște 2023 va fi modificat față de cel normal și, cu mici excepții, toate lanțurile de magazine vor avea închis pe 16 aprilie, în duminica Paștelui, iar înainte și după Paște majoritatea unităților vor funcționa cu program scurt.

Program Kaufland de Paște

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, Kaufland România a modificat programul magazinelor sale. Astfel, acestea se vor deschide în intervalul 6.30-9 dimineața și se vor închide între 21.30 și 23.00. Aproape toate magazinele Kaufland vor fi închise în duminica Paștelui, cu câteva excepții.

Magazinele din Gheorgheni, Oderheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Sfântul Gheorghe, Sovata și Târgu Secuiesc vor funcționa după programul normal, inclusiv pe 16 aprilie.

Program Lidl de Paște 2023

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, magazinele LIDL vor avea un program diferit. Astfel, în intervalul 10-14 aprilie, magazinele LIDL vor funcționa în intervalul 07-22.

Pe 15 aprilie, sâmbătă, magazinele vor fi deschise în intervalul 07-18.

Duminică, 16 aprilie, și luni, 17 aprilie, toate magazinele LIDL vor fi închise.

Începând de marți, 18 aprilie, magazinele vor reintra în programul normal.

Program Auchan de Paște 2023

Pe 14 aprilie, în Vinerea Mare, programul anumitor magazine Auchan din România va fi extins până la ora 23.00: -Auchan Brașov Coresi -Auchan Suceava -Auchan Deva -Auchan Sibiu -Auchan Cluj Iris -Auchan Satu Mare -Auchan Buziașului -Auchan Turda -Auchan Miroslava -MyAuchan Vivido -Auchan Constanța (Vivo) -Auchan Berceni.

În data de 15 aprilie, magazinele Auchan vor avea program scurt, până la ora 18.00, cu excepția magazinului Auchan Cotroceni care se va închide la ora 20:00.

Magazinele Auchan vor fi închise în duminica Paștelui, pe 16 aprilie.

Luni, 17 Aprilie, în a doua zi de Paște, magazinele Auchan se vor deschide începând cu ora 10:00, cu excepția magazinului Auchan Sibiu care va deschide la ora 08:00.

Magazinele Penny sunt deschise înainte și după duminica Paștelui cu program scurt

Lanțul de magazine Penny și-a anunțat programul magazinelor pentru perioada sărbătorilor Pascale. Astfel, în perioada 10 aprilie-14 aprilie, magazinele Penny vor funcționa în intervalul 7:00–23:00.

Pe 15 aprilie, magazinele vor fi deschise în intervalul 6:30 – 18:00.

Pe 16 aprilie 2023, de Paște, toate magazinele Penny vor fi închise.

Pe 17 aprilie, magazinele Penny vor fi deschise în intervalul 9:00 – 16:00.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More