Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Caniculă, ploi şi vijelii, până vineri

0 25

ploaie meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat informarea meteo de caniculă, disconfort termic, instabilitate atmosferică, care este valabilă până vineri la ora 06:00.

Joi. Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară, vremea va ramâne calduroasă în regiunile sudice şi sud-estice, iar disconfortul termic se va menţine ridicat în Dobrogea, sudul şi estul Munteniei, precum şi în sudul Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul de 80 al disconfortului termic, iar maximele termice vor ajunge la 34…36 de grade plecând de la 20 de grade în nordul Moldovei.

Vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată pe arii extinse la munte, dar şi în centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul teritoriului. Astfel, în aceste zone temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi pe spaţii mai restrânse, după-amiza şi seara. Temperaturile minime se vor situa între 10 grade în depresiuni şi 23 de grade pe litoral.

Vineri. Vremea va fi în general instabilă în zona de munte, cu precădere a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, precum şi în Oltenia. Astfel, mai ales ziua temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomenele specifice intabilitaţii atmosferice îşi vor face apariţia pe arii restrânse în Transilvania şi cu totul izolat în rest.

Vântul va prezenta unele intensificări pe parcursul zilei în est şi sud-est, dar de scurtă durată şi timpul ploilor în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 23 de grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei până la 33 de grade în Bărăgan, iar cele minime se vor situa între 10 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali spre 6 grade.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.