Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cannabis medicinal, cultivat legal de o companie americană în Transilvania

0 176

PHI Group, un fond american de investiții în resurse naturale și agricultură, vrea să cultive cannabis medicinal pe câmpurile Transilvaniei, alături de alte plante cu potențial curativ, scrie Profit.ro. Compania are în plan inclusiv deschiderea unui centru de wellness în zonă, pentru turiștii aflați în căutarea unor tratamente naturiste.

PHI Group estimează că proiectul din România le va aduce venituri de 150 de milioane de dolari în 2019.

Compania nu indică numele partenerului român, dar strategia este pregătită în contextul în care, în mai 2017, PHI Group a încheiat un acord angajant pentru preluarea a 51% din acțiunile Maxagro, companie agricolă românească. Cele două companii au afirmat atunci că vor să strângă 50 milioane de dolari pentru extinderea afacerilor firmei locale.

Cannabisul medicinal este legal în România, dar nu există niciun medicament pe baza acestuia pe piața locală, iar autoritățile afirmă că nimeni nu a depus până astăzi vreo cerere pentru a introduce pe piața românească vreun produs cu conținut de cannabis. Informațiile suplimentare vin după ce americanii au anunțat, recent, că vor construi în Transilvania un parc industrial, o centrală electrică pe gaz și sere pentru agricultură organică și plante medicinale, creând în acest sens o companie mixtă cu o firmă românească.

Citește mai multe aici

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.