Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Căprioară rănită, salvată de pompierii bistrițeni, după ce s-a blocat într-un gard – FOTO

1 238

Intervenție dificilă a pompierilor bistrițeni, care au fost solicitați noaptea trecută să salveze o căprioară rămasă blocată într-un gard metalic.

S-a întâmplat pe strada Poligonului din municipiul Bistrița, noaptea trecută. O căprioară a fostă găsită captivă într-un gard de metal, iar o echipă BGS a alertat autoritățile, solicitând sprijinul pompierilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, intervenția pompierilor nu a fost deloc ușoară, fiind nevoie a se folosi scule de pe autospeciala de descarcerare pentru a îndepărta barele de fier și a elibera animalul captiv.

După ce a fost eliberată, căprioara a fost transportată la sediul ISU, unde a fost consultată de un medic veterinar în special în privința rănilor suferite din cauză că se zbătea să scape din captivitate.

Animalul urmează să fie predat organelor competente, care se vor ocupa de tratarea rănilor și îngrijire.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Suciu Florin spune

    Căprioara a fost găsită de un echipaj al firmei Forta Zero și nu Bgs. Unul dintre agenți a cerut sprijinul autorităților prin 112. La momentul găsirii căprioara era înconjurată de câini vagabonzi care incercau sa o atace!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.