Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Carantină naţională începând de vineri în Franţa

0 28

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a afirmat, joi, în alocuţiunea televizată, că „va merge mai departe” pentru a stopa virusul şi va institui carantină naţională începând de vineri.

„Virusul circulă cu viteză mai mare decât previziunile cele mai pesimiste. Numărul contaminărilor s-a dublat în mai puţin de două săptămâni. În comparaţie cu primul val, toate regiunile se află astăzi în stare de alertă”, a spus preşedintele francez. 

„Am decis ca trebuie să regăsim, începând de vineri, izolarea care a stopat virusul. Întreg teritoriul naţional este îngrijorat de adaptările pentru departamentele şi teritoriile de peste mări. Şcolile vor rămâne deschise, munca va continua, Ehpad şi centrele de îngrijire vor putea fi vizitate”, a detaliat Macron. 

„Nu veţi putea merge dintr-o regiune în alta, cu excepţia celor care se întorc din vacanţă. Va exista o toleranţă în timpul acestui weekend de reîntoarcere”. 

Pentru a pleca de la domiciliu, trebuie din nou prezentat un certificat, a anunţat Emmanuel Macron. 

Singurele ieşiri autorizate vor fi pentru „a merge la serviciu, la medic, pentru a oferi asistenţă, pentru cumpărături sau pentru a lua aer. Reuniunile private sunt excluse”, la fel ca adunările publice. 

Preşedintele a anunţat că şcolile, creşele, colegiile şi liceele vor rămâne deschise.

De asemenea, „barurile, restaurantele şi afacerile neesenţiale vor fi închise”. 

Măsurile decise de guvern vor intra în vigoare din noaptea de joi spre vineri, „până la 1 decembrie cel puţin”. 

Au fost spitalizaţi 3.000 de pacienţi la terapie intensivă. 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More