Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Carantină pentru cei care vin din nordul Franței și Madrid

0 520

După ce autoritățile au interzis intrările în România din Italia, pe calea aerului sau terestre, măsura se extinde și la alte zone ale Europei.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat marți seara faptul că de miercuri dimineața va intra în vigoare un nou ordin care privește intrările cetățenilor români sau străini în țară.

Astfel, potrivit acestuia, persoanele care vin la granițe sau în aeroporturi din zonele roșii din nordul Franței sau din Madrid, vor intra direct în carantină timp de 14 zile. Pe de altă parte, cei care intră în România din zonele galbene din Spania și Franța vor fi obligați să stea în izolare la domiciliu două săptămâni.

Nelu Tătaru a mai declarat că în ordinul ce va intra în vigoare de miercuri, 11 martie, ar putea fi prevăzută și suspendarea zborurilor companiilor aeriene dinspre Madrid spre aeroporturile românești, dar și cele care vin în România din nordul Franței.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More