Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cardul de sănătate, blocat. Sistemul informatic al CNAS nu funcţionează

0 150

Cardurile de sănătate nu pot fi folosite, marţi dimineaţă, pentru a doua zi la rând, după ce sistemul informatic al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) s-a blocat din nou, a declarat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, dr. Rodica Tănăsescu.

Potrivit medicului, sistemul informatic al CNAS s-a blocat din nou, marţi dimineaţă, iar cardurile de sănătate nu pot fi folosite, după ce astfel de probleme au existat şi vineri, dar şi luni, când cardul de sănătate nu a funcţionat până spre orele prânzului.

„Tot sistemul de sănătate este afectat atunci când platforma informatică a cardului de sănătate nu funcţionează. Nu putem valida serviciile medicale, nu putem valida reţetele. S-a întâmplat şi ieri dimineaţă, s-a reuşit spre prânz rezolvarea problemei. Lucrăm în condiții de risc şi ne batem joc de pacienţi fără voia noastră. Eu cred că acest sistem informatic trebuie reevaluat pentru că acum este bătaie de joc faţă de pacienţi, faţă de medici şi farmacişti”, a declarat, la Digi 24, dr. Rodica Tănăsescu.

Ea a spus că de fiecare dată când sunt aceste probleme răspunsul CNAS este acelaşi, respectiv că problema este în curs de remediere şi că pot fi eliberate reţete offline.

„Din păcate, se întâmplă să dăm reţete offline, pentru că ne este ruşine de pacienţi, apoi ne trezim că ne sunt imputate aceste servicii. Eliberăm reţete offline pe răspunderea noastră”, a adăugat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

ACTUALIZARE:

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcțională, fiind remediate problemele tehnice apărute marți dimineață, potrivit site-ului CNAS.

Sistemul informatic al CNAS devenise indisponibil marți dimineață, începând cu ora 7,00, din cauza unor probleme tehnice.

Până la remedierea problemelor apărute în sistem, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale s-au acordat în regim offline.

Sursa: News.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.