Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Care este cea mai răspândită rasă de câini în România. Ce alte rase mai preferă românii

0 204

Potrivit datelor înregistrate în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS), în România sunt înregistraţi peste 2,6 milioane de câini cu stăpân. Cei mai mulţi câini cu stăpân sunt cei de rasă comună (maidanezi), iar cea mai răspândită rasă este pechinezul.

„Până la data de 24.04.2018 au fost identificaţi şi înregistraţi în RECS 2.671.867 de câini cu stăpân la nivel naţional. Deşi legislaţia din România nu prevede obligativitatea identificării pisicilor de companie, există planuri privind constituirea unui Registru de evidenţă a pisicilor cu stăpân, dar, în acest moment, un astfel de registru electronic nu este operaţional”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Colegiului Medicilor Veterinari din România.

În ceea ce priveşte cea mai răspândită rasă de câini din România, Colegiul Medicilor Veterinari precizează că pechinezii sunt preferaţii românilor.

„Dintre câinii de rasă înregistraţi în RECS, cel mai mare număr aparţine, în ordine descrescătoare, următoarelor rase: Pechinez, Ciobănesc german, Bichon Maltese, Ciobănesc mioritic, Ciobănesc românesc carpatin, Labrador Retriever, Bichon Havanez. Este necesar să precizăm că Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân cuprinde şi câinii ai căror proprietari locuiesc în zona rurală, iar câinii de rasă comună şi metişii sunt cel mai bine reprezentaţi numeric în baza de date”, se mai arată în răspunusl Colegiului Medicilor Veterinari.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.