Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Carnagiu pe DN 17, la Podirei. Doi morți și un rănit grav într-un accident rutier – FOTO/VIDEO

0 78

Un teribil accident de  circulație s-a petrecut în această dimineață pe DN 17, pe raza localității bistrițene Podirei, eveniment soldat cu două persoane decedate și una grav rănită.

O autoutilitară Volkswagen, în care se aflau șoferul și alți doi bărbați, și care se îndrepta spre Beclean dinspre Bistrița a intrat în depășire, a derapat din cauza vitezei și a carosabilului umed și a intrat într-un cap de pod.

”În urma impactului extrem de violent, toți cei trei ocupanți ai autoutilitarei au rămas încarcerați, echipajele de intervenție fiind nevoite să îndepărteze portierele, plafonul, precum și alte elemente de caroserie pentru a extrage cele trei victime dintre fiarele contorsionate. Intervenţia a avut un grad de dificultate ridicat din cauza faptului că, în urma impactului, autoutilitara a fost distrusă în proporţie de 90 %”, precizează reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Pompierii au reușit să-i scoată pe cei trei dintre fiarele contorsionate ale mașinii, cei doi pasageri intrând imediat în măsuri de resuscitare la fața locului. Din nefericire, eforturile medicilor nu au avut succes, iar cei doi au fost declarați decedați. Victimele sunt Florin Costin, în vârstă de 30 de ani din Beclean și Dumitru Rodilă, tot de 30 de ani, din Breaza.

”Șoferul autoutilitarei a fost stabilizat și pregătit de către echipajul de terapie intensivă mobilă pentru a fi preluat de elicopterul SMURD. Aparatul de zbor a aterizat la câțiva metri de locul accidentului și a preluat tânărul de 24 de ani pentru a-l transporta la un Centru de Traumă din municipiul Târgu Mureș”, mai precizează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud. Șoferul, Alin Berar, în vârstă de 24 de ani din Nimigea, este în stare critică.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.