Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Căruță spulberată de o dubiță în Prundu Bârgăului. Două persoane au ajuns la spital

0 90

Grav accident de circulație noaptea trecută pe raza localității bistrițene Prundu Bârgăului. O căruță care transporta lemne a fost lovită de o autoutilitară, două persoane fiind rănite.

Accidentul s-a produs puțin după miezul nopții, în zona Unității Militare din localitatea Prundu Bârgăului, căruța fiind lovită în plin de către autoutilitara înmatriculată în Austria.

În căruță se aflau două persoane, un bărbat reușind să sară din atelaj înainte de producerea impactului. După impact, căruța a fost proiectată în parapetul de protecție de pe marginea drumului, cealaltă persoană din atelaj fiind prinsă sub roțile dubiței, în timp ce calul a ajuns în șanț, unde a fost străpuns de lemnele din căruță și a murit pe loc.

Câțiva oameni care locuiesc în zonă au sărit imediat să dea o mână de ajutor, bărbatul prins sub autoutilitară fiind scos de către martori.

Un echipaj de acordare a primului ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița au ajuns imediat la fața locului, bărbatul grav rănit fiind transportat la spital. Tot la unitatea medicală a fost transportat și șoferul autoutilitarei, care era în stare de șoc.

Urmează ca polițiștii să stabilească prin ancheta deschisă circumstanțele exacte în care a avut loc evenimentul rutier.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More