Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Casă cuprinsă de flăcări în Luna Leșului. Mansarda s-a făcut scrum

0 553

Pompierii militari din cadrul ISU Bistrița-Năsăud și voluntari au intervenit noaptea trecută la un incendiu izbucnit la o casa de locuit în localitatea bistrițeană Leșu (Lunca Leșului)

Potrivit ISU BN, din fericire, nu fost înregistrate victime, o femeie și cei doi copii care se aflau în casa în momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat în condiții de siguranță.

”Intervenția a durat aproximativ 3 ore, iar pentru localizarea și lichidarea focarelor au intervenit SVSU Leșu, sprijiniți de pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sângeorz-Băi și SVSU Ilva Mică”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU.

Conform acestuia, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și mansardei, pe o suprafață de peste 130 mp și au fost degradate încăperile de la nivelul mansardei. Pompierii au reușit evacuarea unor bunuri și protejarea parterului imobilului.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea unui coș de fum neprotejat termic față de materiale care se aprind ușor (combustibile).

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More