Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Casă cuprinsă de flăcări la Luna. Incendiul a pornit de la aragazul din bucătăria de vară

0 41

Două autospeciale de stins incendii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj au intervenit noaptea trecută la un incendiu dintr-o gospodărie din comuna clujeană Luna.

Incendiul a fost sesizat la numărul unic de urgență 112 puțin după miezul nopții.

Mariflor

”În momentul sosirii pompierilor incendiul se manifesta la cca 50mp din acoperișul casei. Focarul incendiului a fost lichidat în scurt timp, fără a pune probleme echipelor de intervenție”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

La fața locului a intervenit preventiv și un echipaj SMURD. O femeie în vârstă de cca 60 de ani a fost consultată de echipajul SMURD, având în vedere că prezenta agitație psihomotorie, însă nu a fost necesar transportul acesteia la spital.

Conform pompierilor, cercetările preliminare au stabilit faptul că aragazul din bucătăria de vară, alipită casei, a fost lăsat pornit și nesupravegheat, astfel încât a fost inițiată și propagată arderea printr-un perete al bucătăriei de vară către acoperișul casei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More