Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Casă cuprinsă de flăcări. Un copil a încercat să aprindă focul în sobă – FOTO

0 184

Un copil de 10 ani a suferit arsuri minore în urma unui incendiu. El ar fi încercat să aprindă focul din sobă de unul singur.

Pompierii din Bistrița-Năsăud au intervenit ieri, 17 martie, în jurul orei 18:00, la un incendiu izbucnit pe raza localității Dealul Ștefăniței. La fața locului s-au prezentat două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj de prim ajutor, echipaje care au constatat că ardea întreg tavanul imobilului.

Din informațiile celor de la ISU Bistrița-Năsăud se pare că incendiul ar fi izbucnit de la faptul că un copil, în vârstă de 10 ani, ar fi încercat să aprindă focul în sobă. Acesta ar fi suferit arsuri minore și a primit îngrijiri la fața locului. Totodată au ars tavanul casei, lambriurile de pe hol, ușile și ferestrele.

În încercarea de a aprinde focul în sobă, un copil în vârstă de 10 ani a folosit o substanță inflamabilă, situația a scăpat de sub control și a izbucnit incendiul care a cuprins încăperea, iar copilul a suferit arsuri minore de gradul I la degetele de la o mană. Copilul a primit îngrijiri medicale la fața locului fără a se impune transportul la spital. În incendiu a ars tavanul casei pe o suprafață de aproximativ 30 de mp, lambriurile de pe hol, uși și geamuri.

Purtătorul de cuvânt ISU Bistrița-Năsăud

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More