Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Câștigătorii invitațiilor la piesa de teatru „3 Ciudați”

0 74

afis comedia 3 ciudati

Someșeanul.ro a desemnat câștigătorii celor două invitații la piesa de teatru ”3 Ciudați” ce va avea loc la Dej, luni 28 aprilie.

În urma tragerii la sorți, cele două invitații la teatru pentru două persoane vor fi primite de către Alexandra și Roxana Vaida.

Le rugăm pe cele două câștigătoare să ne contacteze pentru a putea intra în posesia invitațiilor.

Piesa de teatru ”3 Ciudați”, în regia lui Sorin Misirianţu, are la bază un text de Yasmina Reza. În piesa de teatru este vorba despre trei prieteni – Serge, Marc şi Yvan, interpretaţi de Ioan Isaiu, Marius Rizea şi Şerban Georgevici. ”3 Ciudați” este o comedie savuroasă care are ca temă principală prietenia, într-o lume “în care în loc să ne fim unul altuia aproape, ne purtăm ca nişte ciudaţi”. Căci cei trei sunt pe punctul de a rupe definitiv relaţiile din cauza unui tablou alb, pe care Serge îl cumpără cu o sută de mii de euro.

Bilete la comedia ”3 Ciudați” se găsesc la casieria Centrului Cultural ”Arta” Dej sau la numărul de telefon 0764.472.322.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More