Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cât costă brazii de Crăciun în acest an. Cei în ghiveci sunt la mare căutare

0 284

Cu trei săptămâni înaintea Crăciunului, brazii sunt deja pe toate drumurile. Preţurile pornesc de la 30 de lei şi pot trece de 300 de lei. Contează înălţimea, contează cât de bogate sunt crengile, dar şi ţara de provenienţă. Brazii în ghivece sunt, deocamdată, cei mai căutaţi.

Au apărut brazii în piețe! Din păcate nu sunt din pădurile patriei, așa că și prețurile sunt pe măsură. Pentru a seduce clienții, comercianții au venit cu tot felul de oferte, de la vânzarea în rate pe card și până la transportul și plantarea acasă. Alte magazine anunță preluarea după sărbători a brazilor folosiți, pentru care acordă vouchere.

”Sunt  pomi din Danemarca și Ungaria, cu dimensiuni între 130 cm și 220 cm. Până pe 14 decembrie, prețurile pornesc de la 59 de lei, în perioada 15-19 decembrie, prețurile pornesc de la 69 de lei iar între 20 și 24 decembrie, prețurile pornesc de la 79 de lei”, spune reprezentanta unei firme care importă brazi.

La mare căutare sunt brazii în ghivece

”Sunt aduși din Bulgaria și avem o ofertă unică: la prețuri pornind de la 150 de lei (100 de cm) și până la 500 de lei (180-200 cm) în care intră pomul, transportul și plantatul în curtea casei sau a blocului”, spune șeful unei firme care se ocupă de comercializarea brazilor de Crăciun.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a anunţat că pentru anul acesta a pregătit aproximativ 60.000 de pomi de Crăciun, brad și molid. Oficialii spun că preţul nu se va modifica faţă de anul trecut şi va rămâne între 10 și 30 de lei.

„Cantitatea pe care o punem în vânzare în 2017 este undeva la 60.000 de pomi de Crăciun, din speciile brad și molid, dar vom avea și brazi la ghiveci care provin din pepiniere. Prețurile nu le-am schimbat, vor fi similare cu cele de anul trecut, între 10 și 30 de lei. Cu siguranță, nu asigurăm întregul necesar de pomi de Crăciun din piață, dar noi suntem foarte bucuroși că de câțiva ani de zile, de când avem aceste importuri de pomi de Crăciun din țări specializate, cum este Danemarca, de unde importă toată Europa, nu numai România, presiunea asupra pădurii a scăzut fantastic, și anume tăierile ilegale din această perioadă”, a declarat directorul general al Regiei, Ciprian Pahonțu.

Prețurile de vânzare a pomilor de Crăciun din producția Romsilva sunt aceleași ca și în ultimii ani, respectiv: pentru pomii de Crăciun recoltați din regenerări naturale, între 10 și 30 de lei, în funcție de specie și înălțime, iar pentru pomii cu înălțimea de peste 3 metri, considerați comenzi speciale, prețurile sunt stabilite de direcțiile silvice, pornind de la 20 de lei pentru fiecare metru înălțime. Pentru puieții ornamentali, prețurile variază între 30 și 150 de lei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.