Cât costă o inimă sănătoasă? Tânărul din Dej, care are nevoie de un transplant de inimă, a aflat care este costul supraviețuirii lui
Despre cazul lui Mădălin Mureșan, tânărul de 20 de ani din Dej care are nevoie de un transplant de inimă pentru a supraviețui, am mai tot scris. Campaniile umanitare organizate în sprijinul acestuia la Dej și Cluj-Napoca s-au tot adunat în ultimele luni, însă sumele strânse în urma donațiilor sunt departe de cele necesare pentru a-i salva viața.
La vârsta lui, Mădălin ar trebuie să se bucure din plin de viață, de tinerețe, să fie alături de familie, să participe la diverse activități și distracții alături de prieteni. Însă, din cauza problemelor grave de sănătate pe care le are, Mădălin își petrece majoritatea timpului alături de doctori, prin spitale, sau pe patul de boală, acasă.
În luna mai a acestui an, Mădălin a primit un verdict crunt din partea medicilor: suferă de ”cardiomiopatie dilatativă, insuficiență cardiacă NYHA III, insuficiență mitrală grad I/II, insuficiență tricuspidiană grad III, stimulare cardiacă permanentă, mod DDD fibrilație atrială paroxistică”. Singurul mod prin care poate supraviețui, pentru a-și crește copilașul de doar doi ani, este un transplant de inimă, iar acesta trebuie efectuat cât mai repede, deoarece cu fiecare zi care trece inima tânărului este tot mai slabă.
Inițial, se credea că pentru a fi salvat, Mădălin are nevoie pentru transplant și tratament în străinătate de suma de 100.000 de euro. Însă la ultima vizită la o clinică de specialitate în Germania, unde Mădălin a fost alături de mama lui, medicii au dat un nou verdict: termenul de așteptare pentru o inimă nouă și bună este între 6 luni și 8 ani, iar o soluție de urgență ar fi o inimă artificială, cu încărcare la 6 ore, care poate fi implantată în Germania la costul de 150.000 de euro.
Asta ar fi doar o soluție provizorie, până la găsirea unui donator compatibil, însă în acest caz, costul transplantului ar ajunge la 350.000 de euro.
Sumele strânse în urma evenimentelor organizate pentru ajutorarea lui Mădălin sunt, după cum spuneam, departe de minimul necesar, motiv pentru care familia, prietenii și cunoscuții fac apel la bunătatea semenilor, a oamenilor din Dej și nu numai pentru a contribui la această campanie, cu orice sumă le dă inima, pentru a-l ajuta pe Mădălin să supraviețuiască și pentru a-l crește pe David, copilașul acestuia în vârstă de doar 2 anișori.
Donații se pot face în conturile:
Natalia Mureșan (mama lui Mădălin) – RO29BTRLLEUCRT0138754601 – EURO
RO79BTRLRONCRT0138754601 – LEI
Mădălin Mureșan
RO91BTRL05204201610762XX – EURO
RO45BTRL05201201610762XX – LEI
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.