Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cătălin Itu: Merit trofeul la fel de mult ca orice jucător din echipă

0 789

Fotbalistul dejean Cătălin Itu a declarat, luni seară, după ce a câştigat titlul cu CFR Cluj, că speră ca el şi colegii săi să aibă un parcurs cât mai lung, aproape de trofeu, şi în Liga Campionilor.

“A fost puţin mai dificil. Consider că merit trofeul la fel de mult ca orice jucăror din echipă. Am muncit tot anul. Sperăm să ajungem măcar aproape de a cuceri şi LC. Până la urmă s-a văzut care e echipa mai experimentată şi cu valoare mai mare”, a spus Itu.

Formaţia CFR Cluj a câştigat al treilea titlu consecutiv de campioană a României, al şaselea din istorie, luni seară, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Universitatea Craiova, în ultima etapă a play-off-ului ediţiei 2019/2020 a Ligii I, meci disputat în sistem de finală. Partida s-a disputat ca o finală ca urmare a unei decizii a Comitetului Executiv al FRF. Dacă după două reprize era egalitate, s-ar fi trecut la prelungiri şi eventual la lovituri de departajare.

CFR Cluj a mai câştigat titlul în 2008, 2010, 2012, 2018 şi 2019.

La Craiova, CFR Cluj a revenit de la 0-1, după ce craiovenii au deschis scorul prin Nistor ’10. Pentru clujeni au marcat apoi Vinicius ’36, Boli ’56 şi Deac ’77 (penalti).

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More