Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Căutări în miez de noapte după un minor în vârstă de 7 ani

0 224

Mai mult efective de poliție și jandarmi au pornit azi noapte în căutarea unui minor dat dispărut. Acesta a fost găsit în scurt timp.

Conform IPJ Cluj, la data de 5 martie, în jurul orei 23:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, de 7 ani, a plecat de la domiciliu în jurul orei 21:30 și nu a mai revenit. În urma sesizării, toate patrulele de poliție aflate în teren, precum și efective din cadrul jandarmeriei și poliției locale, au fost angrenate în activități de căutare a minorului.

De asemenea, pentru gestionarea evenimentului s-a constituit o echipă de cercetare care s-a deplasat la locul dispariţiei, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, unde s-au efectuat verificări.

În urma activităților de căutare, în jurul orei 00:30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier l-a depistat pe minor pe strada Splaiul Independenței, în zona Sălii Polivalente, din Cluj-Napoca.

La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, iar în urma examinării fizice de către cadrele medicale s-a constatat că minorul nu prezenta urme de agresiune fizică.

Din verificările efectuate, a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni, nu a fost agresat fizic și nici nu a comis vreo infracțiune pe perioada în care a lipsit de la domiciliu. Acesta a fost condus la domiciliu și predat familiei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More