Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cauza probabilă a exploziei de la Plimob SA Sighet: scântei mecanice în ciclonul de rumeguș

0 28

Pompierii maramureșeni au stabilit o cauză probabilă a producerii exploziei urmată de incendiu de la fabrica de mobilă Plimob SA din Sighetu Marmației, ce a avut loc miercuri după amiaza.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, ”pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei au fost solicitaţi să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la un ciclon de rumeguş din incinta unei societăţi din municipiul Sighet. Militarii au intervenit cu 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă. De asemenea, pentru lichidarea incendiului au acţionat şi pompierii serviciul privat al societăţii unde a izbucnit incendiul. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o ora şi a distrus pereţii staţiei de filtrare, saci filtranţi, suporţi de saci filtranţi şi panouri de protecţie. Cel mai probabil, focul a pornit de la scânteile mecanice produse de instalaţia de exhaustare”.

Explozia s-a produs chiar în perioada când în fabrică avea loc schimbul de ture de lucru. Un angajat al fabricii a fost grav rănit, acesta suferind arsuri de gradele I și II pe 20% din suprafața corpului, fiind transportat cu o ambulanță la spitalul din Sighet și apoi la Baia Mare. O altă persoană, intoxicată cu fum, a fost internată în spitalul din Sighet, în timp ce alte câteva persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi nevoie de internarea acestora în spital.

Potrivit martorilor, au existat două explozii consecutive, suflul acestora zguduind geamurile clădirilor din apropiere, însă fără a provoca pagube materiale.

Din primele cercetări, se pare că explozia a survenit din cauza unei defecţiuni tehnice la compactorul existent în secţia 2 Plimob. Din cauza exhaustării deficitare, explozia s-a propagat, fiind amplificată de pulberii fini de rumeguşi aflaţi în suspensie în hală. În realitate, au fost două explozii, una producând flăcări puternice, cealaltă zguduind întreg cartierul.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.