Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Caz revoltător la Dej. Morga Spitalului din Dej a dat mortul greșit unei familii din Nireș – FOTO/VIDEO

0 204

Un caz deosebit de grav și revoltător s-a întâmplat la Dej, unde morga spitalului a dat unei familii din Nireș cadavrul unei alte persoane.

Toată povestea a ieșit la iveală după ce în seara de duminică două femei din Nireș respectiv Cluj Napoca au decedat la Spitalul din Dej. Trupurile acestora au fost duse la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei, între timp fiind anunțate și familile.

La spital au ajuns aparținătorii femeii din Nires care au ridicat trupul neînsuflețit al unei femei, fără să bănuiască nici o clipă că au luat cadavrul unei alte persoane. Aceștia au dus sicriul acasă și au înmormântat-o creștinește.

La o zi de la înmormântarea femeii din Nireș, la spital a ajuns și un aparținător al femeii din Cluj Napoca, care a ridicat trupul neînsuflețit al unei femei, însă fără să bănuiască, că acea persoană nu este mătușa lui.

Ajuns la Cluj bărbatul a ridicat capacul sicriului și a constatat cu stupoare că persoana care este în sicriu nu este mătușa lui. Acesta s-a întors imediat la Dej pentru a cere explicații, moment în care a ieșit la iveală eroarea făcută.

Familia din Nireș a fost înștiințată de către polițiștii dejeni că au îngropat o altă femeie. Vineri dimineața, aparținătorii decedatei din Nireș au cumpărat alt sicriu și alte haine de înmormântare și s-au dus la morga Spitalului Municipal Dej pentru a-și ridica decedata, de această dată cea corectă, după ce aceasta a fost adusă la Dej în cursul serii trecute.

O echipă de criminaliști de la Dej, alături de un procuror de la Cluj-Napoca, au deshumat azi sicriul îngropat în cimitirul din Nireș, acesta fiind dus la morgă la Dej pentru identificare. Femeia din Cluj-Napoca urmează să fie dusă la Cluj, unde va fi din nou îngropată.

În acest caz oamenii legii au deschis o anchetă, care urmează să stabilească cine se face vinovat de eroarea de la Morga Spitalului din Dej. O anchetă internă a fost deschisă și la Spitalul Municipal Dej, potrivit managerului Mihai Pandrea, care a declarat că cei care se fac vinovați de această încurcătură vor răspunde.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More