Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cazul cuțitarului de la Gherla scoate la iveală alte acte de violență

0 2.952

Zona Gherla a fost în luna septembrie scena mai multor acte de violență, dintre care ultimul s-a încheiat cu înjunghierea unei persoane în plină stradă.

După ce un bărbat a fost înjunghiat în plină stradă la Gherla, polițiștii au adus la cunoștința opiniei publice că și alte persoane au fost aduse în fața legii tot pentru acte de violență.

Astfel la data de 21 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea mai multor fapte de agresiune.

Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Iclod, care în timp ce se afla în incinta unui local public de pe raza localității de domiciliu, s-ar fi luat la bătaie cu alte două persoane.

Întreg scandalul s-ar fi produs la data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 02:00, persoanele vătămate sesizând, prin plângere, organele de poliție la data de 19 septembrie. În urma acestui incident, localul public s-a închis, fiind tulburată ordinea și liniștea publică, iar făptașul a fost ulterior arestat preventiv.

La aceeași dată, 21 septembrie, polițiștii din Gherla au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 24 și 33 de ani, din Gherla, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de Codul penal. Se pare că aceștia, în noaptea de 17/18 septembrie, tot în incinta unui local, de data aceasta din Gherla, au agresat fizic două persoane.

Pentru cazul bărbatului înjunghiat în plină stradă puteți citi aici.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.