Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ce-am găsit al meu să fie! Și-a însușit un portofel, dar și un dosar penal

0 922

Un bărbat este cercetat de poliție după ce și-a însușit un portofel pierdut.

Banii pot fi o tentaţie şi poate că nu le este tocmai uşor celor care găsesc sume consistente sau bunuri de valoare să aleagă calea legală, şi morală, de a-i restitui proprietarului sau de a-i duce la poliţie. În judeţul Maramureș au fost mai multe cazuri care au demonstrat spiritul civic al cetățenilor în astfel de situaţii însă ieri, un bărbat din Baia Sprie a ales varianta ilegală, transmit cei de la IPJ Maramureș.

Bărbatul a fost prins însă la scurt timp de poliţişti, iar acum este cercetat. Mai exact, ieri, 03 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi că un bărbat domiciliat în comuna Şişeşti şi-a pierdut portofelul pe o stradă din Baia Sprie. Victima a declarat că avea în portofelul pierdut 1 000 de lei şi acte personale.

Poliţiştii din Baia Sprie au demarat de îndată activităţi specifice în vederea identificării persoanei care l-a luat şi recuperării prejudiciului. În câteva ore a fost identificat şi găsit un bărbat de 54 de ani, asupra căruia a fost găsită suma de 950 de lei. Acesta a precizat că după ce a găsit portofelul a luat banii, iar actele le-a aruncat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More