Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ceartă încheiată cu crimă la Cluj. Un bărbat i-a tăiat gâtul mamei

0 3.569

Incidentul a fost semnalat la numărul unic de urgență 112 de fratele criminalului, iar la fața locului s-au deplasat imediat echipaje de poliție, ambulanța și criminaliști.

Din câte se pare, conflictul a izbucnit pe seama consumului de alcool. Fiul și mama s-au certat, scandalul fiind auzit și de vecinii din blocul de pe strada Primăverii.

Cearta dintre cei doi ar fi pornit după miezul nopții. Bărbatul bănuia că bătrâna urma să primească pensia, așa că i-ar fi cerut niște bani.

Pentru că știa că omul are probleme cu alcoolul, femeia a refuzat categoric să îl ajute și de acolo s-ar fi declanșat teribila scenă.

La un moment dat, bărbatul de aproximativ 53 de ani a pus mâna pe cuțit și și-a înjunghiat mama în zona gâtului. La sosirea echipajului medical, femeia era deja decedată, astfel că nu s-a mai reușit salvarea vieții acesteia.

Ancheta a fost demarată imediat de către criminaliști, sub coordonarea procurorului, aceștia urmând să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs teribila faptă.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a afla exact ce l-a împins pe om să facă teribilul gest.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More