Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Centenarul Marii Uniri | Moaștele Sfântului Anton de Padova aduse în Eparhia Cluj-Gherla

0 209

Moaștele Sfântului Anton de Padova au fost aduse în catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat spre binecuvântarea Centenarului Marii Uniri.

Conform AGERPRES, moaştele Sfântului Anton de Padova au fost depuse, duminică, în catedrala episcopală „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, relicvele fiind aduse, din nou, după 14 ani, în Eparhia de Cluj-Gherla, în contextul unui pelerinaj mai amplu care se desfăşoară în România în perioada 7 mai – 13 iunie.

Pelerinajul are loc sub motto-ul ”Sfântul Anton de Padova, ocrotitorul şi mijlocitorul familiei creştine”, evenimentul fiind organizat spre binecuvântarea Centenarului Marii Uniri, Anton de Padova fiind Sfânt al Unităţii, venerat de credincioşi de diferite religii, din întreaga lume.

Relicvele sfinte au fost depuse pe un soclu, în faţa altarului, unde credincioşii au putut veni să se roage şi să lase bileţele cu rugăciuni, care apoi vor fi depuse la mormântul Sfântului Anton din Padova.

Potrivit reprezentanţilor Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, au fost aduse două relicve ale Sfântului Anton de Padova, extrase în 6 ianuarie 1981 din mormântul acestuia.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.