Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Centru de zi pentru persoane vârstnice şi unitate de îngrijire la domiciliu la Năsăud

0 40

La sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul: “Centru de zi pentru persoane vârstnice şi unitate de îngrijire la domiciliu de la Năsăud”.

Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale.

Obiectivele specifice ale acestuia vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii existente (clădirea propusă) pentru înființarea centrului social fără componentă rezidențială, astfel încât să se presteze serviciile sociale de centru de zi pentru persoane vârstnice și de unitate de îngrijire la domiciliu, în termen de 28 luni de la data semnării contractului de finanțare.

De asemenea, proiectul urmăreşte creșterea accesibilității persoanelor de 65 de ani și peste din grupul țintă din orașul Năsăud la infrastructura de servicii sociale asigurată, inclusiv prin asigurarea transportului adaptat nevoilor, prin achiziționarea unui autovehicul, dar şi creșterea numărului persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu, în orașul Năsăud, pe o perioadă de 5 ani de la data implementării proiectului”, transmite primarul orașului Năsăud, Mircea Romocea.

Valoarea totală a proiectului este de 2.835.054,08 lei (inclusiv TVA), contribuția Primăriei Năsăud, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, fiind în cuantum de 56.701,15 lei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More