Centrul de dializa din Dej ramane deschis. Pacientii au renuntat la greva foamei
Protestul pacientilor de la centrul de dializa din Dej s-a incheiat, dupa ce vineri o parte dintre ai au anuntat ca intra in greva foamei. Acestia s-au speriat de anumite zvonuri conform carora centrul se va inchide, insa conducerea companiei Fresenius spune ca nu s-a pus niciodata problema sa-si inceteze activitatea la Dej.
Directorul general al companiei Fresenius NephroCare, cea care este responsabila de functionarea centrului de dializa privat de la Dej, Alexandru Cioran, s-a intalnit azi cu prefectul Clujului, Gheorghe Vuscan.
Intalnirea a avut ca scop gasirea de solutii pentru ca centrul medical de la Dej sa-si continue activitatea, iar pacientii care au initiat saptamana trecuta protestul sa-si continue tratamentul fara probleme la Dej.
”Exista continuitate de tratament, nu exista absolut nicio problema la ora actuala, incercam sa gasim solutii alternative pentru ca acest centru sa functioneze in continuare”, a declarat directorul general al Fresenius NephroCare.
Citiți și: Petiție împotriva închiderii centrului de dializă de la Dej
Referitor la aparita zvonurilor ca centrul de dializa de la Dej se va inchide, Cioran a spus ca ”este un zvon bazat pe o serie de analize pe care noi le-am facut fata de sustinerea financiara a acestui centru, pe care trebuie s-o facem luna de luna, care este legata in principal de numarul restrans de pacienti care exista in Dej. Si ca intotdeauna, un centru care nu are o masa critica suficienta, nu are venituri suficiente care sa acopere cheltuielile.”
”De inchis nu s-a pus problema sa se inchida”, Alexandru Cioran, director Fresenius NephroCare
Cioran a vorbit si despre rezultatul intalnirii cu prefectul judetului Cluj: ”Solutia gasita astazi este legata de o serie de actiuni prin care sa reusim sa convingem anumiti pacienti, care la ora actuala nu se trateaza in Dej, sa vina totusi la Dej. Macar sa vina sa vada centrul, sa vada ce se intampla acolo si sa decida dansii, pentru ca este optiunea dansilor, daca vin sau nu sa se trateze acolo.”
Prefectul Gheorghe Vuscan a declarat ca va acorda orice sprijin posibil companiei pentru a mentine centrul de dializa de la Dej:”Financiar n-avem cum. Dar ceea ce putem noi face este sa sustinem cu dializati acest centru. Vom avea o discutie si cu Directia de Sanatate Publica Bistrita, pentru ca acolo sunt mai putine centre de dializa. Poate ca pot cativa dializati de acolo sa vina la Dej. Sau din Cluj, pentru ca sunt cativa care sunt din zona Dej si care din obisnuinta vin la Cluj. Trebuie sa ridicam numarul de dializati de acolo (n.r. de la Dej) ca sa devina eficient si acel centru.”
Si primarul Municipiului Dej, Costan Morar, s-a întâlnit cu conducerea centrului medical pentru a găsi soluții ca situația să revină la normal. Costan Morar spune că va încerca, alături de cei implicați în proiect, să ajute centrul de dializă de la Dej pentru ca acesta să-și continue activitatea în bune condiții.