Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Centrul de zi „Familia şi copilul” a fost modernizat FOTO/VIDEO

0 33

Centrul de zi Familia si Copilul Dej a fost modernizat (1)

Centrul de zi „Familia şi copilul” din cadrul Primăriei Municipiului Dej a fost reabilitat pe fonduri nerambursabile , prin  proiectul «Reabilitare, mansardare şi dotare Centrul de zi „Familia şi copilul”».

Cu o valoare de 350 000 lei, investiţia s-a derulat pe parcursul a 6 luni, perioadă în care au fost efectuate lucrări de reabilitare, mansardare și dotare cu mobilier.

„ S-a finalizat investiția la Centrul de zi „Familia și Copilul”, o investiție pe fonduri nerambursabile, în valoare de 350000 lei. Investiția a fost demarată în toamna anului 2013 și a fost finalizată în urmă cu câteva zile.

Această investiție constă în reabilitarea spațiului existent la parter, cu 2 săli de studiu pentru copii, 2 birouri, grup sanitar și extinderea cu mansardă, unde a fost amenajată o sală multimedia, o sală de lectură și depozit de materiale didactice.

S-au realizat și amenajări exterioare prin fațadizare, scări exterioare și locul de joacă pentru copii.

Această investiție a fost demarată pentru că în acest an dorim să finalizăm și piața, să fie toată zona mobilată. Sunt investiții necesare în această zonă, pentru că avem nevoie de piața agroalimentară dar și de amenajarea unui spațiu pe linie socială, prin care cei aproximativ 20 de copiii, care sunt pregătiți aici, să aibă condițiile necesare pregătirii lor, în afara programului şcolar, chiar condiții europene„ a declarat primarul municipiului Dej, Morar Costan, la evenimentul de inaugurare al Centrului de Zi „ Familia și Copilul”.

https://www.youtube.com/watch?v=i7SBfoXoEsE

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.