Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Centrul Dejului, învăluit în muzică clasică, printr-un eveniment aniversar marca Rotary – FOTO/VIDEO

0 79

Se poate și altfel, au demonstrat cei de la Rotary Club Dej în cadrul evenimentului organizat vineri seara în Piața Bobâlna la aniversarea a opt ani de existență. Se poate să scoți oamenii din case și fără mese întinse cu mici, grătare și râuri de bere, fără manele sau bumți-bumți. Cu doar un târg de carte și un fabulos concert de muzică clasică, cei de la Rotary au adunat în jurul lor sute de persoane dornice să asiste la un spectacol de senzație, o premieră la Dej, eveniment pe care nu-l vor uita degrabă.

Organizatorii și-au pus tot sufletul în punerea la punct a acestui eveniment. Iar vremea părea să le pună piedici în atingerea idealului organizării unui eveniment memorabil. Însă, natura a ținut cu cei de la Rotary, cu artiștii și cu dejenii, până la urmă, oferindu-le pe lângă spectacolul de neuitat și cea mai răcoroasă seară din ultimele zile toropite de caniculă.

Căldura insuportabilă a făcut ca evenimentul să ia startul puțin mai târziu decât era programat, acesta fiind și motivul pentru care în primele ore în Piața Bobâlna din centrul orașul se adunaseră doar câteva persoane, și acelea ascunse prin parc, pe la umbra copacilor.

Alții, mai curajoși, și-au luat inima în dinți și au participat la târgul de carte organizat în premieră la Dej, la care au participat editurile: Școala Ardeleană – Cluj (director: Vasile George Dâncu), Caiete Silvane – Zalău, Nomina – București, ASTRA-Dej (director: Radu Gavrilă), Charmides – Bistrița, Neuma – Cluj (director: Andreea Hedeș), Limes – Cluj (director: Mircea Petean) și Pergamon – Bistrița (director: Mircea Măluț).

În cadrul târgului au avut loc lansări de carte și prezentări de noutăți editoriale, cu participarea unor scriitori și critici literari consacrați din Cluj-Napoca, Dej, Bistrița și Zalău, respectiv: Zorin Diaconescu, Vasile George Dâncu, Mircea Petean, Andreea Hedeș, Daniel Săucă, Dan Coman etc. Tot la târgul de carte a fost lansat și volumul „Spre Polul Vest”, semnat de poetul dejean Nicolai Maxim (Editura ASTRA-Dej).

Evenimentul a cuprins și celebrarea activității prozatorului și dramaturgului Ștefan Mihuț, „Cetățean de Onoare” al municipiului Dej, cu ocazia împlinirii rotundei vârste de 80 de ani.

„Târgul de carte” a fost urmat de festivitatea de Chartare a Interact Club Dej, toți membrii acestuia urcând pe scenă și fiind prezentați publicului spectator.

Concert de muzică simfonică susținut de elevii claselor V-VIII de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca (Dirijor: prof. Nicolae Fogărășanu) a avut darul să deschidă spectatorilor apetitul pentru muzica de calitate. Iar aceștia nu au fost dezamăgiți nici măcar o clipă.

În  acorduri de muzică clasică, operă și operetă, dejenii și-au încărcat sufletele de energie pozitivă, asta și datorită prestației de excepție a soliștilor Operei Naționale din Cluj: Ioana Badiu (soparană, membră de onoare a Rotary Club Dej), Alexandra Hordoan (mezzosoprană), Horațiu Rusti (bariton), Andrei Șofron (tenor) și Petre Burcă (bas), acompaniați la pian de Olga Bordaș.

Chiar dacă vântul puternic ce s-a abătut la ora spectacolului asupra Dejului le-a suflat partiturile, chiar dacă soarele care se zbătea să iasă dintre nori le-a orbit vederea, artiștii și-au făcut treaba la superlativ, fiind răsplătiți cu ropote de aplauze de un public spectator tot mai numeros odată cu trecerea timpului, dar și de un spectacol ceresc de culoare și umbre, cu nori galbeni sângerii în față și un superb curcubeu în spate.

Dacă la începutul concertului extraordinar scaunele destinate publicului nu erau ocupate nici pe jumătate, spre final, s-au adunat atât de mulți dejeni, atrași de muzica de calitate de prin parcuri sau de la promenadă, încât spre final au fost mulți care au urmărit spectacolul în picioare.

Tot în picioare, și nu o dată ci de mai multe ori, au aplaudat spectatorii soliștii la finalul unor arii celebre, iar soliștii le-au făcut pe plac și le-au acordat și un bis la final, după care au fost protagoniștii principali ai unei sesiuni prelungite de autografe și fotografii.

Prin acest eveniment de înaltă ținută Rotary Dej au marcat așa cum se cuvine cei opt ani de existență a clubului. Cei de la Rotary au demonstrat că se poate realiza un eveniment care să aline sufletele dejenilor, să le insufle un alt fel de cultură muzicală decât erau obișnuiți la alte manifestări publice, și i-au făcut să meargă spre case, după un frumos foc de artificii, cu inima împăcată că au asistat la o premieră frumoasă în Dej, la un eveniment pe care cu greu și-l vor șterge din memorie.

Felicitări Rotary Club Dej, la mulți, mulți ani înainte, și așteptăm să ne mai încântați sufletele cu astfel de manifestări în care cultura pură învinge cu măreție suburbanul cu care eram obișnuiți!

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1158367964225969.1073742264.467241263338646&type=3

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More