Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cercetat pentru conducere fără drept a unei motociclete

0 21

incendiu Dej strada Tiblesului politie

Un bărbat din Borşa este cercetat de poliţişti, după ce s-a deplasat pe raza oraşului cu o motocicletă ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România şi fără a deţine permis.

În timp ce desfăşurau o acţiune pentru combaterea nerespectării regulilor de circulaţie de către conducătorii de mopeduri, motociclete şi biciclete pe raza oraşului Borşa, poliţiştii au oprit pentru control un bărbat ce se deplasa cu o motocicletă pe strada Unirii. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, motocicleta cu care se deplasa nu avea dreptul de circulaţie pe drumurile publice, întrucât asigurarea obligatorie şi inspecţia tehnică periodică nu erau valabile. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.

Conform articolului 334, alineatul 4, din Codul Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Conform articolului 335, alineatul 1, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.