Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cercetat pentru omor dupa ce a injunghiat-o pe „Venus”

0 22

criminalistiI

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului V.A., pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 16 iunie 2013, în jurul orei 20.10, în timp ce se aflau în locuinţa comună, situată în municipiul Baia Mare, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat concubinei sale, victima L.V., o lovitură cu un cuţit în zona toracelui, cauzându-i o plagă tăiată/înţepată penetrantă intratoracic, cu lezarea miocardului ventricular, în urma căreia victima a decedat. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Maramureş.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Citeste si: Femeie omorata de „Besica”. Barbatul a injunghiat-o de mai multe ori

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.