Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cercetați pentru braconaj după ce au fost prinși cu un căprior în portbagaj

0 1.130

Doi tineri sunt cercetați pentru braconaj după ce, în urma unui control de rutină, polițiștii au descoperit în mașina acestora un căprior.

Conform IPJ Maramureș, doi tineri, care transportau cu autovehiculul un căprior mort, au fost opriţi azi-noapte de poliţişti şi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj. Mașina a fost oprită pentru verificări în jurul orei 01.00, pe raza localităţii Remetea Chioarului. La volan a fost identificată o tânără de 30 de ani, domiciliată în comuna Remetea Chioarului, ce era însoţită de un băimărean de 23 de ani. În autovehicul poliţiştii au găsit un căprior mort, iar cei doi tineri nu au putut prezenta o autorizaţie de vânătoare valabilă.

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că tânărul din Baia Mare este posesor de permis de vânătoare şi armă letală cu destinaţie vânătoare, care nu se afla asupra sa. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri.

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.