Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

CFR Călători trece duminică la ora de vară. Cum vor circula trenurile

0 377

CFR Călători informează că începând cu data de 26 martie 2017, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

„Trenurile de călători vor circula după ora acutală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3.00, care devine ora 4.00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00-5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, precizează CFR Călători.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 26 martie 2017, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt invitaţi să consulte pagina de internet a companiei , să apeleze numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), respectiv 021.314.5528 (pentru traficul internaţional Gara de Nord Bucureşti) sau să se adreseze personalului din staţii.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More