Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

CFR Cluj a rezistat eroic în deplasare la Vaslui

0 37

Eliminarea din Europa League după dubla cu Inter Milano nu a căzut bine grupării din Gruia, clujenii fiind foarte nervoși în primul meci din campionat în acest an. CFR Cluj a reușit totuși să strângă rândurile și a făcut față în derby-ul etapei 20 în deplasare la Vaslui, deși a jucat mai bine de o repriză cu doi oameni în minus.

Meciul lui CFR Cluj de la Vaslui lasă în urma lui scene groaznice petrecute în finalul primei reprize. Căpitanul alb-vișiniilor a fost eroul negativ al partidei, una în care s-a jucat puțin fotbal.

Ricardo Cadu a ratat un penalty în minutul 29, după ce a executat pe centrul porții de la punctul cu var și i-a dat posibilitatea lui Cerniauskas să respingă cu piciorul, ca la handbal.

Ratarea penalty-ului l-a făcut pe Cadu să se piardă cu firea până la pauză, după ce arătase multă nervozitate în evoluție. Căpitanul feroviarilor l-a lăsat pe Jivko Milanov fără dinți în gură, printr-o lovitură de arte marțiale, la care și cel mai puternic luptător ar fi cedat.

Bulgarul Vasluiului a ajuns cu ambulanța la urgențe, fără cinci dinți, cu gingiile făcute franjuri și cu ambele buze secționate, revenindu-și cu greu din comoția suferită.

Ricardo Cadu a văzut imediat cartonașul roșu și a fost trimis la vestiare de Ovidiu Hațegan. La doar un minut distanță, arbitrul a eliminat încă un jucător de la CFR Cluj, Diogo Valente primind destul de ușor al doilea cartonaș galben după o fază confuză în care a revenit în teren fără permisiunea arbitrului.

A doua repriză nu a arătat nici ea mai mult fotbal. Clujenii s-au baricadat excelent în tranșee, moldovenii și-au pierdut concentrarea cu gândul la dinții zburători ai lui Milanov, astfel că meciul s-a terminat fără gol marcat, cu un punct cât o victorie pentru CFR Cluj.

Echipa antrenată de Paulo Sergio va juca la Cluj etapa viitoare în compania celor de la Oțelul Galați. Meciul este programat sâmbătă, 2 martie, de la ora 21:30 fiind transmis de Digi Sport.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More