Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

CFR Cluj cu ratările, Dănciulescu și Dinamo cu golul

0 12

FOTBAL - CUPA ROMANIEI 2012 - CFR CLUJ - DINAMO BUCURESTI

Seria de meciuri fără gol marcat continuă pentru CFR Cluj, formație care rămâne cu o singură reușită în campionat în acest an și fără victorie. Clujenii au ratat pe rupte în meciul de pe teren propriu cu Dinamo , actor principal fiind Kapetanos, în timp ce Dănciulescu a făcut ce știe mai bine și a înscris singurul gol al partidei la una dintre puținele faze ofensive ale câinilor roșii.

Certați de patronul Paszkany prin presă, dar și în vestiare și pe teren de mai multe ori, pe clujeni i-a prins rușinea, iar în meciul cu Dinamo au jucat fotbal, mai ales în prima repriză, cum n-au făcut-o în partidele disputate în acest an în campionat.

CFR Cluj a început în forță partida de pe stadionul din Gruia, având multe momente când și-a dominat categoric adversara. Iar în minutul 7 Rui Pedro putea deschide scorul, dar a trimis incredibil din voleu pe lângă poartă, deși era singur cu mingea în zona punctului cu var.

Imediat a intrat în scenă Kapetanos. Grecul a fost semnatarul unor ocazii uriașe, care l-ar fi făcut pe Paszkany să-și smulgă părul din cap, dacă era posibil, după ce a ratat cam din toate pozițiile.

Rămas singur cu Bălgrădean în minutul 7, Kapetanos a șutat slab la colțul scurt, mingea fiind respinsă in extremis de lângă bară de un dinamovist. Zece minute mai târziu, Mureșan a mai adăugat un cui la căruța de ocazii, șutul lui superb din lovitură liberă fiind scos de Bălgrădean incredibil de lângă bară.

Abia în minutul 40 au dat semne de viață și dinamoviștii în ofensivă, la slalomul lui Curtean printre fundașii ardelenilor, dar șutul a ocolit colțul lung. Prima repriză nu s-a încheiat înainte ca Pantelis ratangiul să piardă șansa de a scăpa singur cu portarul, fiind deposedat de Dragoș Grigore după ce grecul s-a fâstâcit la o preluare simplă.

La doar trei minute de la startul reprizei a doua, Kapetanos a reușit să trimită în sfârșit mingea pe sub Bălgrădean în plasă, însă nu înainte de a prelua balonul cu mâna, infracțiune văzută de Alexandru Tudor, care a scos și cartonașul galben și a anulat golul. Kapetanos n-a izbutit s-o trimită la păianjen nici în minutul 52, când a trimis cu capul sigur spre gol, dar Bălgrădean s-a repliat parcă de nicăieri și a scos de pe linia porții.

În tot acest timp, dinamoviștii au preferat să pună lacăt pe poartă decât să construiască, însă nu au neglijat în totalitate atacul, iar în minutul 63 Dănciulescu a redus la tăcere tribunele din Gruia. La o centrare de pe dreapta, Danciu Gol a profitat de o intervenție ratată a lui Maftei la respingere și a reluat sec în poartă din careul mic, pentru 0-1.

Parcă blestemați să o încaseze chiar și când joacă bine, ardelenii au căzut psihic, nereușind să-și găsească forțele pentru a continua jocul timp de câteva minute. Iar cu un sfert de oră înainte de final Mircea Axente putea majora avantajul câinilor roșii, dar Felgueiras a avut o intervenție cât pentru un meci întreg.

Dar n-a contat, pentru că elevii lui Paulo Sergio oricum n-au găsit calea spre golul egalizator. Nici măcar torpila lui Mureșan din final de meci n-a reușit să-l doboare pe Bălgrădean, dar nici golul marcat de Kapetanos în minutul 87 n-a fost valabil, grecul faultând înainte de a lovi mingea cu capul.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.