Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

CFR Cluj merge în Europa League, în locul lui Dinamo

1 30

cfr cluj penalty fotbal

Din cauză că Dinamo nu a primit licența pentru a evolua în sezonul următor în Europa League, CFR Cluj poate juca în a doua competiție fotbalistică inter-cluburi ca importanță pe bătrânul continent.

Federaţia Română de Fotbal a transmis azi la UEFA lista cu echipele din Liga 1 care deţin licenţă pentru a participa în cupele europene. Pe listă se regăsesc alături de Steaua, Astra, şi Petrolul şi CFR Cluj, dar şi Pandurii Târgu Jiu.

„E bătută în cuie situaţia CFR-ului, pentru că are licenţă şi pentru că Dinamo nu are licenţă. Mai departe responsabilitatea mea s-a înceheiat. Decizia finală urmează să o ia UEFA pentru că ei sunt organizatorii competiţiilor. Dar nu se poate întâmpla ca UEFA să spună «nu vrem pe CFR, vrem pe Mediaş». Se va lua în ordinea clasamentului naţional”, a declarat directorul Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, pentru Mediafax.

Oficialul FRF a precizat că Dinamo nu mai şanse să participe în Liga Europa nici în cazul în care va face recurs la TAS şi va obţine un răspuns favorabil: „Există o procedură, conform regulamentului de licenţiere să te adresezi cu recurs la TAS. Dar UEFA impune ca până la data de 30 mai să fie transmise cluburile din prima divizie care deţin licenţă de participare în cupele europene. Ceea ce s-a şi întâmplat. Deci chiar dacă s-ar adresa la TAS, n-ar mai avea efect o eventuală decizie de a i se acorda licenţa, pentru că termenul a fost depăşit”.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.