Cinci județe sub Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Alte 33 de județe, sub atenționare Cod galben
Cinci județe din sudul și sud-vestul țării se vor afla joi sub atenționare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, iar în restul țării, cu excepția județelor Satu Mare, Sălaj și Maramureș, va fi în vigoare o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic.
Județele aflate sub Cod portocaliu sunt Dolj, Olt, Teleorman, Caraș-Severin și Mehedinți, unde se vor atinge local maxime termice de 37-39 de grade și pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
De asemenea, meteorologii au avertizat că în cursul zilei de joi valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi accentuat — indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34-36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extracarpatice.
Recomandările Ministerului Sănătăţii pentru această vreme
Ministerul Sănătăţii le recomandă oamenilor să evite, pe timp de caniculă, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00 şi să consume zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide fără să aştepte apariţia senzaţiei de sete.
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.
De asemenea, MS solicită serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.
În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii ne sfătuiesc să consumăm fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Specialiştii le recomandă oamenilor să consume alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor.
Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
„Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit, etc) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită”, arată Ministerul Sănătăţii.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.